Daniel Mureşan
Zilele trecute, în media românească au fost tot felul de dezbateri privind greva profesorilor. Sau tentativa de grevă, că nu mai știu ce a fost. Am câțiva amici profesori, și aproape toți spuneau că o grevă acum e inoportună. De fapt, cei mai aprigi protestanți au fost liderii de sindicat, interesul lor fiind doar păstrarea posturilor. Posturi, de altfel, foarte bine plătite.
În urmă cu mulți ani, profesorii erau printre cei mai prost plătiți din țara asta. Țin minte că în redacție era bătălie între profesori pentru un post de corector cu două ore. Și uite așa, pe lângă autoritatea formală, profesorii și-au pierdut, puțin câte puțin, și statutul în societate. Autoritatea pierdută și statutul pierdut sunt doar două dintre sursele nefericirii din trecut ale multor dascăli. Relația dificilă cu părinții, programa încărcată, lipsa dotărilor, birocrația și numărul mare de hârtii pe care profesorul trebuia să le scrie erau alte poveri pentru ei. Astăzi, condițiile s-au cam schimbat. Salariile sunt peste media națională, școlile sunt dotate destul de bine. Au rămas doar metehnele – veșnica nemulțumire.
O problemă ce persistă este felul în care sunt pregătiți în facultate. Am avut în redacție absolvenți de jurnalism care nu știau bine să scrie în limba română. Mulți dintre profesori nu sunt învățați nici acum să lucreze cu elevii, să îi înțeleagă, să îi motiveze. Nici sistemul nu îi ajută. Materia e la fel de stufoasă ca acum 30 de ani și profesorii continuă s-o predea robotic, așa cum au făcut-o și predecesorii lor. Mulți dascăli predau azi așa cum li s-a predat și lor. Profesorii au parcurs încă din studenție așa-numitul „modul psihopedagogic”, adică pasul spre pedagogie. Acum foarte mulți ani l-am urmat și eu, o bifare de modul, cu prezență facultativă, nu am învățat nimic. Devin profesori buni cei care învață pe cont propriu. Despre natura umană, despre relația cu copiii nu poți învăța pur și simplu cu modulul în brațe. Trebuie interacțiune, psihologie aplicată.
În final, totul se răsfrânge asupra copiilor. Ei sunt cei care ajung să plătească prețul pentru toate lucrurile care îi macină pe profesorii lor. Conform statisticilor, aproape 40 % dintre elevi sunt analfabeți funcționali. Din numărul elevilor ce încep clasa I, doar 35% promovează examenul de Bacalaureat. 20 % dintre elevi nu trec de Examenul de evaluare, deși la școală aveau note foarte bune, evident pentru bursă. Au venit în școli profesori tineri, empatici, cu poftă de muncă. Trebuie să le dăm credit, sperând că vor redresa învățământul românesc. Doar că ei trebuie să se țină departe de liderii sindicali care n-au nicio treabă cu școala, ci își urmăresc doar propriul interes.
Descrieți corect situația. Într-adevăr, nu salariul e problema, ci metehnele/deprinderile greșite. Prin ’95-’96 eram la un curs Phare-vet la Timișoara, manageriat de regretata Adela Rogojinaru. Depinde mult de formatorii formatorilor. Ne-au împărțit în două, pe noi, profesori și ingineri de diverse specialități ne-au pus și învățat să operaționalizăm probleme, să comunicăm și să colaborăm în echipe pe teme inedite, apoi am constatat cu stupoare că la cealaltă grupă au umplut după dictare un caiet studențesc în două săptămîni. Mă tem că au făcut săracii cîrcei la degete cît au scris. Nouă ne-au schimbat/deschis perspectiva, lor le-au cimentat inutilitatea. Desigur, peste toate contează enorm personalitatea profesorului, ce/cît înțelege și învață el.